Friday, October 28, 2011

Obţinerea apostilei pentru documente britanice

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români interesaţi că Biroul Legalizări din cadrul Ministerului Afacerilor Externe britanic (Foreign and Commonwealth Office) este singura autoritate britanică competentă să efectueze supralegalizări şi să emită apostilă pentru ca documentele emise de autorităţile acestui stat să poată fi folosite în străinătate.

În prezent, Biroul de Legalizări efectuează serviciul de apostilare pentru persoane fizice numai prin poştă la adresa:

The Legalisation Office
Norfolk House West
437 Silbury Boulevard
Milton Keynes
MK9 2AH

Fiecare solicitant are posibilitatea să completeze formularul de cerere şi să îl transmită la adresa sus-menţionată împreună cu documentele pentru care se solicită legalizarea.

Cererile de apostilare pot fi transmise inclusiv din străinătate, cetăţenii români având această posibilitate dacă din anumite motive nu au reuşit să îşi apostileze documentele pe perioada şederii în Marea Britanie. În acest sens, MAE recomandă cetăţenilor români să se adreseze, în nume personal, Ministerului Afacerilor Externe britanic în conformitate cu procedura descrisă la adresa următoare: http://www.fco.gov.uk/en/about-us/what-we-do/services-we-deliver/legal-services/Legalisation/030-Links/010-How-to-apply - trebuie completat formularul/cererea şi achitată taxa de 30£ (prin mijloace electronice – virament bancar).



Atenţie! Pentru reducerea timpului de aşteptare, cetăţenii români trebuie să se adreseze direct Biroului Legalizări din cadrul Ministerului Afacerilor Externe britanic. În acest sens, cetăţenii români sunt sfătuiţi să nu transmită actele, pentru intermediere, la Secţia Consulară a Ambasadei României la Londra.



Informaţii complete cu privire la noul serviciu poştal pot fi regăsite pe pagina web a Biroului legalizări din cadrul Ministerului Afacerilor Externe britanic: www.fco.gov.uk/Legalisation

Informaţii suplimentare

De ce este nevoie de apostilă şi ce este aceasta?

Pentru ca documentele sau actele emise de autorităţile britanice să fie recunoscute formal (sub aspectul autenticităţii) de autorităţile din România, precum şi de autorităţile altor state părţi la Convenţia de la Haga din 1961, pentru a produce efecte pe teritoriul acestora este necesară forma simplificată de supralegalizare pe care o reprezintă apostila.



În situaţia actelor emise de autorităţile din teritoriile britanice cu statut special (ex. Isle of Man, Isle of Jersey, Guernsey) sau din teritoriile britanice de peste mări (overseas territories – ex. Bermuda), aplicarea Apostilei Convenţiei de la Haga de către FCO se va face după ce semnăturile existente pe actele respective au fost confirmate/ legalizate de către autorităţile locale.














Cristina-Narcisa Nita

First Secretary

Media, PR & Politics

Embassy of Romania in the UK

Arundel House

4 Palace Green

London W8 4QD

Tel.: 0044 20 7937 8125

Fax: 0044 20 7937 8069

Mobile : 0044 75 00 55 88 44

e-mail: press@roemb.co.uk

www.london.mae.ro

No comments:

Post a Comment