Thursday, November 24, 2011

Ambasada UK: Marea Britanie mentine restrictiile de munca pentru romani si bulgari

de Red. Stiri HotNews.ro




Restrictiile de munca pentru cetatenii romani si bulgari se extind pana la sfarsitul anului 2013, a anuntat miercuri ministrul britanic al Imigratiei, Damian Green, citat de un comunicat al Ambasadei UK la Bucuresti. Cetatenii romani si bulgari care intentioneaza sa munceasca in Marea Britanie vor trebui, ca si pana acum, sa obtina in prealabil un permis de munca de la Agentia britanica pentru Frontiera (UK Border Agency).


Declaratia ministrului britanic pentru Imigratie, Damian Green:

Prin mentinerea restrictiilor dorim sa ne asiguram ca migratia aduce beneficii Regatului Unit si nu are un impact negativ asupra pietei britanice a muncii. Guvernul reformeaza radical sistemul de imigratie; a anuntat deja plafonul anual pentru vize de munca si noi reguli stricte pentru studenti, astfel incat migratia neta sa fie redusa de la sute de mii la zeci de mii.

Comitetul de Consiliere privind Migratia (Migration Advisory Committee - MAC) a explicat foarte clar de ce este necesara extinderea restrictiilor deja existente pentru romani si bulgari. De asemenea, Guvernul a specificat ca va impune controale in ceea ce priveste accesul la piata britanica a muncii pentru cetatenii tuturor eventualelor noi state membre ale Uniunii Europe.


Un raport recent al organismului independent Comitetul de Consiliere privind Migratia (Migration Advisory Committee - MAC) a analizat impactul pe care eliminarea restrictiilor l-ar avea asupra pietei britanice a muncii. Potrivit Ambasadei UK la Bucuresti, concluzia raportului a fost ca ridicarea restrictiilor actuale ar conduce la cresterea numarului de romani si bulgari care vin la munca in Marea Britanie. Acest lucru ar fi valabil in special in sectoarele unde se cauta forta de munca necalificata si unde exista un risc mai mare ca muncitorii rezidenti si salariile sa fie afectate.

Restrictiile de munca pentru romani si bulgari sunt in vigoare de la 1 ianuarie 2007. Acestea reglementeaza accesul la locuri de munca pentru care este nevoie de calificare sau care sunt in sectoare confruntate cu un deficit de forta de munca.

Muncitorii din Romania si Bulgaria au acces la locuri de munca in agricultura sezoniera, in cadrul programului Seasonal Agricultural Workers Scheme (SAWS). Cota anuala pentru acest program va continua sa fie de 21.250 locuri in 2012 si 2013, iar cota anuala pentru programul sectorial Sectors Based Scheme (SBS) va continua sa fie de 3.500 de locuri in 2012 si 2013.
Extinderea restrictiilor nu ii afecteaza pe cei care au deja drept de munca in Marea Britanie.
Conform legislatiei europene, actualele restrictii nu pot continua dupa sfarsitul anului 2013 si, in consecinta, vor fi ridicate in acel moment.





http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10768031-ambasada-marea-britanie-mentine-restrictiile-munca-pentru-romani-bulgari.htm